Inteligența artificială Yamaha a creat muzică inspirată din dans
Încă nu am înțeles foarte bine toate scenariile în care este utilă inteligența artificială, dar proiectul celor de la Yamaha este dintre cele mai originale de până acum.
Aproape în fiecare săptămână, aflăm detalii despre noi circumsanțe în care inteligența artificială dezvoltată de companii mai mari sau mai mici ne-a lăsat cu gura căscată. Cei de la Google au dezvoltat un AI capabil să învingă campionul mondial la Go. În cazul celor de la Yamaha, proiectul este unul ancorat în muzică și dans.
În urmă cu câteva zile, cei de la Yamaha au reușit să ancoreze o inteligență artificială în mișcările creative ale dansatorului Kaiji Moriyama. Cu informațiile obținute dintr-o serie stufoasă de senzori, AI-ul a creat muzica reprodusă în timp real de un pian extravagant. Dacă nu era evident, mecanismul este antiteză cu rețeta tradițională de dans inspirat de muzică.
Întreaga manifestare artistică a fost prezentată ca ”o formă de expresie care combină mișcările corpului cu muzica”. Momentul spectaculos a fost inclus într-un concert desfășurat de curând la Tokyo cu numele Mai Hi Ten Yu. Atunci, artistul a reușit practic să danseze și să ”cânte” la pian în același timp. Acompaniamentul a fost oferit de Ansamblul Scharoun al Orchestrei Filarmonice din Berlin.
Sistemul dezvoltat de Yamaha este unul mai spectaculos decât ai crede, deoarece reușește să creeze muzică bună de ascultat, nu doar note discordante pe un ritm ce pare inspirat de mișcările dansatorului. Pentru ca momentul să fie un succes de proporții, Moriyama a avut pe corp patru tipuri diferite de senzori pe spate, pe încheieturi și picioare. În timp real, AI-ul crează muzică pornind de la o colecție surprinzător de stufoasă de MIDI-uri. La pasul următor, rezultatul muzical generat artificial este înaintat către un pian Yamaha Disklavier CFX cu o valoare de peste 150.000 de dolari pentru a fi transpus în sunete.